Nu cred in marea dragoste atat timp cat ea nu este eterna si mereu la fel. Cam toate se transforma in lumea asta asa ca si dragostea sufera si ea un transfer, cand unul iubeste mai mult decat celalalt si roata se intoarce, sufera de gelozie in timp si asa mai departe. Adica constati din pacate ca ceea ce va unea candva acum este pe departe ceea ce iti doresti.
In fine, fiecare cu ale lui. Nu trebuie sa condamnam pe cei care au ajuns in punctul in care isi gasesc o alta mare dragoste si decid sa se casatoreasca. Doar ca a doua nu va fi niciodata ca prima; poate ca din fericire. Insa marele risc este sa ajungeti in punctul in care va reporosati ca nu ati fost cel dintai in viata partenerului. Sa fim seriosi, orgoliul il are oricine si la suparare ai face parca orice numai sa superi pe cel de langa tine.
Sunt cateva lucruri esentiale care sa faca situatia tolerabila. In primul rand trecutul e trecut. Doar ca in cazul unuia care este vaduv/a memoria celui dintai trebuie pastrata. Nus e poate nega acea legatura si mai cu seama nu se poate sa crezi ca cel care oricum nu mai este printre noi poate fi un element de distantare. Insa daca vorbim mai ales de un divort urat o atitudine neutra este mai buna; nu dai dreptate, nu blamezi. Si nu, nu este vorba de o fratie intre genul de care apartii.
Avand sa spunem deja un exemplu este clar ca vei avea temeri: de a face copii, de a te casatori inca o data, de a te pune pe tava si asa mai departe. Asa ca stabileste de la bun inceput ce anume iti doresti si care este scopul tau, visul tau fata de o aceasta uniune.
Casatoria a doua oara nu este una second hand pentru ca nu ti-ai permis ceva mai bun ci o resuscitare- doar e in natura umana sa gresim, nu?!